Corpusul receptarii critice a operei lui Mihai Eminescu (vol. 16)-17, sec XX
Cand a rasunat harfa unui poet, a fot pentru noi un nou, nemaiajuns, nemaigrait, nemaiasemanat pana atunci farmec a fost o incantare ce inca nu banuisem cu inimile noastre, a fost o inotare, o cufundare intr-un deliciu fara de pereche, o voluptate sufleteasca dintr-o alta lume.
Scriitorul acestor randuri, cel putin, poate sa marturiseasca, cum ca numai de la Eminescu si numai prin Eminescu a invatat a simti si a gusta cu adevarat ce este poezia. Aproape tot ce se ritmase inaintea lui, sau se rima in acelasi timp cu dansul, era palid, sarbad, rece anost. Numai versurile lui calde, fermecatoare ca forma ca si de simtire, mergeau drept la inima, o cucereau si o transportau...
Sfanta voluptate, sfinte transporturi ale vremurilor cand nu ne mai saturam de armonia divina a frumusetilor de cugetare si simtire pe care nimeni inca nu stiuse a le intrupa aevea in asa vesmant vrajit ca acesta! Si cu toate acestea, el parea adesea asa de simplu, asa de nemestegiuit...
Scriitorul acestor randuri, cel putin, poate sa marturiseasca, cum ca numai de la Eminescu si numai prin Eminescu a invatat a simti si a gusta cu adevarat ce este poezia. Aproape tot ce se ritmase inaintea lui, sau se rima in acelasi timp cu dansul, era palid, sarbad, rece anost. Numai versurile lui calde, fermecatoare ca forma ca si de simtire, mergeau drept la inima, o cucereau si o transportau...
Sfanta voluptate, sfinte transporturi ale vremurilor cand nu ne mai saturam de armonia divina a frumusetilor de cugetare si simtire pe care nimeni inca nu stiuse a le intrupa aevea in asa vesmant vrajit ca acesta! Si cu toate acestea, el parea adesea asa de simplu, asa de nemestegiuit...
