Rascoala

Rascoala
autor Rebreanu Liviu | editura Cartex | 2008 | 352 pagini | 9789738725966
Anul 1932 a reprezentat pentru literatura romana momentul de sepaa­rare a lucrurilor, in care romanul romanesc alege definitiv calea modera­nizarii gratie lui Liviu Rebreanu, romancierul a carui celebritate in epoca il plasa in randul marilor personalitati ale lumii contemporane nationale. Cu Rascoala, s-a petrecut o revolutie in sistemul receptarii, al lecturii critice canonice; atat de surprinzatoare este constructia epica a Rascoalei, incat Mihail Sebastian se confeseaza intr-un articol din presa vremii:
"Marturisesc ca lectura Rascoalei mi-a dejucat tot aparatul critic obisa­nuit. Citesti o carte cu creionul in mana: subliniezi un detaliu revea­lator, insemni o notatie falsa, urmaresti etapele unei constructii, te opresti la un caa­pat fericit, semnalezi un altul deplasat. Toate acestea scad probaa­bil din voluptatea citirii, dar iti asigura vigilenta. Ei bine, creionul, hartiile si notitele le-am pierdut dupa primele 50 de pagini ale intaiului volum. Eram luat intr-o navala de fapte si de oameni, care deviau prin violenta si adea­var toate instrumentele de control posibile. Intre momentele de pasiune lente sau acute ce se acumulau in carte, ramaneam un ins mai mult, care alerga o data cu toti eroii spre deznodamant".
(Azi, anul IX, nr. 1, ian. 1934)


Bibliografia operei

Experientele relatiei de empatie cu cartile de aventuri ale lui Jules Verne, ori cu tipologiile balzacienei Comedii umane ori cu introspectiile dostoieva­skiene sunt retraibile in cele mai inspirate creatii ale operei lui Rebreanu, care reuseste, de foarte multe ori, sa recreeze viata - functia esentiala a scriia­turii veritabile. Astfel, notabile prin implinirea vocatiei de prozator sunt: Ion, roman (1920), Catastrofa, trei nuvele (1921), Norocul, schite si nua­vele (1921), Padurea spanzuratilor, roman (1922), Adam si Eva, roman (1925), Ciuleandra, roman (1927), Craisorul, roman (1929), Rascoala, roman (1932), Gorila, roman (1938) etc.
Doctrina romancierului, construita cu minutie inca de la primul text publicat in revista Luceafarul (1908) si de la debutul editorial cu volumul de nuvele Framantari, 1912, vorbeste despre un scriitor cu abilitati de artia­zan, de constructor atent si fidel modelului.
Harul lui Rebreanu este de a imprumuta suflu din viata curenta, de a transporta vitalitate esentiala catre eroii sai. Acesta este, de altfel, secretul pe care il incifreaza succesul spectaculos pe care Ion l-a inregistrat in istoria literelor romanesti. Cu aceeasi tehnica stapanita magistral, in Rascoala se nasc, din cateva tuse foarte exacte, personaje memorabile. De la intrarea in contact cu acestea se produce pentru cititor o familiarizare ce neaga orice protocol relational; avem senzatia unor caractere ce traiesc intr-un firesc ce transcende regulile conventiei romanesti, regulile fictiunii.
Formula generativa a omului rebrenian il extazia pe Mihail Sebastian, ce face elogiul neconditionat al acestei alchimii:
Darul acesta de a crea viata, d-1 Rebreanu il are masiv, stapanitor, din instinct. Nu stiu prin ce mecanism iau nastere eroii sai si mi-ar fi greu sa-l surprind. [...]
Fara sa am ambitia de a face metafizica literara, mi se pare ca este aici un lucru greu de explicat si ca nu poate fi vorba decat de prezenta, ce nu se explica niciodata, a geniului.
Au existat desigur si gusturi ce inclinau spre alte romane ale lui Rebreanu; suntem si azi tentati sa indragim inegal texte, personaje, sa ne facem moa­dele umane din cele cateva zeci de caractere pe care ni le-a lasat mosa­tea­nire. Supravietuirea acestei mari literaturi vorbeste insa, in primul rand, despre valoarea ei ca act artistic.


Cazul Rascoala ca arhitectura ideala

In cazul Rascoalei, materialul general uman pus in ecuatie stabila si caa­zuia­stica particulara a luptei pentru pamant se amalgameaza fericit, reusind un dozaj ce a adus canonizarea academica a romanului.
In Rascoala, lumea este vazuta cu luciditate, cu obiectivitate, rascoala de la 1907 fiind doar un pretext istoric pentru constructia epica facuta din fraga­mente ale caror mesaj si expresivitate intra in atmosfera sugerata subversiv.
Prima parte: Se miaªca tara
In prima parte, intitulata Se misca tara, Rebreanu este un cronicar inzestrat cu lentile exacte atat pentru satul forfotind progresiv spre exploa­zia revolutionara, cat si pentru mediul orasului romanesc antebelic.
Accentul cade in prima parte asupra tipologiilor: boierii, arendasii, oamenii politici, militarii, burghezia de la oras, taranii revolutionari. Misa­carea acestora in spatii creionate cu tente de cenusiu este urmarita ca act simbolic pentru comunitatea clasei din care vin. Preferinta pentru cronica sociala este contrabalansata de gustul romacierului pentru carnavalesc, pentru varietate. Pompiliu Constantinescu confirma o prejudecata lansata de critica foiletonistica:
Este celebra astazi spirituala caracterizare, se pare a d-lui Aderca, lana­sata la aparitia lui Ion, ca d. Rebreanu e un mare romancier abia dupa 200 de pagini. De data aceasta, limita s-a largit cu inca o suta de file, fiindca Rascoala, ca fenomen de perpetua iluzie artistica, ne prinde in magia ei epica cu deosebire in a doua parte a evocarii.
(Vremea, VI, nr. 278, 5 martie 1933)


Mai multe romane virtuale intr-unul singur

In realitate, teoriile asupra antrenamentului necesar scriitorului spre a reusi performante epice sunt false probleme, caci Rebreanu tine in frau mai multe romane simultan. Cu alte cuvinte, ne propune sa participam la o excursie cu final neasteptat, ne da sperante ca noi vom alege traseul favoa­a­rit, ne prinde in plasa naratiunii. Chiar linearitatea inceputului de roman este o capcana de tip balzacian: tanarul Titu Herdelea pleaca, la Bucua­resti, pe drumul initierii. Treptat, acesta va capata statut de martor al evea­nimentelor, de telescop prin care vedem lumea pusa sa traiasca de scriia­tor. Un alt personaj-cheie care atrage atentia asupra-i este mosierul Gria­gore Iuga, personaj fracturat de doua damnatiuni majore: conflictul intre cele doua generatii din familia sa si suferinta din iubirea ce o poarta Nadinei.
Pentru ca acesta era doar un posibil roman, Rebreanu il paraseste fara prejudecati clasice si ne poarta cu vehicolul fictiunii spre problema vana­zarii mosiei Babaroaga. Este aici tot fastul dramatic al mutatiilor sociale, al inadaptarii ce naste revolte, instincte, mari conflicte locale. Epopeea cresa­terii revolutionare se nuanteaza, trece dincolo de criza funciara, de difea­rentele de statut social dintre latifundiari si tarani, altfel acceptate ca soarta; in cea de-a doua parte, progresia starii de conflict, specific rasa­coalei, este regizata in regimul fenomenelor naturii dezlantuite: de la acala­mie spre dezastru general. Perpessicius vorbeste despre proportiile patea­tice de "drama colectiva, fatala si iresponsabila" a Rascoalei de la 1907 la Rebreanu.
Prima jumatate a romanului face parte dintr-o strategie expozitiva, de panotare a numeroase secvente sociale si umane, astfel incat fundalul sa fie credibil si sa constituie adjuvant real pentru viforul revolutiei. Titu Hera­delea se preumbla prin lume si este asaltat pretutindeni de "chestia taraa­neasca", un preludiu simptomatic pentru tensionarea epicului pana la exploziv.


Miron Iuga, Grigore Iuga, Nadina

Doar trei personaje au contururi ceva mai definite in prima parte a Rascoalei: Miron Iuga, un proprietar de pamanturi, autoritar, drept, advera­sar al democratiei; Grigore Iuga, fiul lui Miron, blajin, resemnat, deschis spre justitie; Nadina, sotia lui Grigore, vanitoasa, cheltuitoare, sena­zuala. Batranul Iuga refuza orice imixtiune a vietii orasenesti, disprea­tuieste pe bancheri si industriasi, este adversarul orasului si crede necona­ditionat ca, doar prin conservarea traditiei si autoritarismului in relaa­tia cu taranii, reuseste sa gestioneze lucrurile. In antiteza cu tatal sau, Grigore este latifundiarul progresist, adept al industrializarii agricole si al proa­ductiei intensive. Nadina insumeaza defectele proprietarului dezina­teresat de mersul afacerilor, risipind averea intr-o viata luxoasa si depravata.
Evolutia acestor caractere in fata miscarilor sociale, reactiile lor sunt disa­tincte: Miron, care isi iubeste mosia, moare ucis de tarani; Grigore, desi napastuit prin pierderea tatalui si a sotiei, nu se dezice de logica proa­gresului; Nadina nu intelege nimic din evenimentele sociale carora le cade victima.


A doua parte: Focurile

Avem acces apoi, gratie aceluiasi personaj-martor, in lumea Amarei si a tensiunilor mocnite de la nivelul concret al ruralului. Romancierul ne ajuta sa disociem totusi planurile, pune in opozitie linistea ce se instaleaza dupa conflictele personale din tagma avuta (se estompeaza contradictia de idei dintre Miron Iuga si fiul acestuia Grigore; acesta din urma se desa­parte de Nadina etc.) si clocotul maselor ce se solidarizeaza in contra staa­panilor si a autoritatilor (ancheta poruncita de batranul Iuga, interea­sele contrarii in jurul vanzarii mosiei, arestarea invatatorului sunt astfel de momente). Pentru ca trebuiau sa existe si cazuri marunte, de confira­mare a generalului, sunt aduse in pagina si tablouri de indivizi prinsi in mod personal in valtoarea rascoalei: Serafim Mogos, Ignat Cercel, Nicoa­lae Dragos.
Panza de paianjen tesuta din firele acestea epice sunt apoteotic concena­trate in dramatismul rascoalei. "Ceea ce apare deocamdata dispersat, fragmentar, se va contopi mai tarziu in fluxul unic al unei dezlantuiri soa­ciale de nestavilit. Portretele de stapani si, in fata lor, marele-portret de grup, mai intunecat, mai difuz, al satului se inalta acum. Construind fala­sele intrigi care conduc spre adevaratul centru al romanului, Rebreanu creeaza spatiul larg al viitoarei drame sociale, il umple de freamatul omea­nesc al intereselor, ciocnirilor si pasiunilor care ii dau viata si arata acua­mularile tensiunii subterane, in necontenita agravare." (Nicolae Cretu, Cona­structori ai romanului, Bucuresti, Editura Eminescu, 1982)
Ceea ce ramane insa inovator pentru momentul de evolutie a tehnicii naraa­a­tive este aceasta permutare a epicului de la un tipar spre celalalt, de la potentialul roman al vietii indivizilor din Romania inceputului de secol XX spre romanul structurat ca evocare participativa la miscarea si psihoa­logia colectivitatilor.


Taranii lui Liviu Rebreanu

Taranii lui Rebreanu au adancime, nu sunt doar ebose; au constiinta unei nedreptati care li se face, suporta violenta, dispretul, au rabdare. Revolta lor se obiectiveaza la inceput doar prin simple vorbe taioase, apasate, spuse insa in barba. Romancierul are viziunea exacta a misa­carilor tectonice, a regulilor dupa care se coaguleaza constiinta colectiva. Ezitarile, dubitatiile, renuntarile si revenirile, uimirea sunt pasii facuti cu concentrare de tarani pentru a evada din resemnare, mai intai, si pentru a se decide sa se ridice impotriva stapanilor, in cele din urma.
Prozatorul gradeaza tensiunea contrapunctic: momente de tonuri pua­ternic accentuate urmate de clipe de tacere, de liniste. Este simbolica cerea­rea prefectului Boerescu de a se face tacere, in exact contextul de acumulare maxima a tensiunii. Capitolele VII, Scanteia, si VIII, Flacari, prefigureaza conflictul deschis, timp rezervat cunoasterii adversarului, studierii filoa­sofiei acestuia. La nivelul compozitiei, aceasta pauza, suspendarea actiua­nii, are functie de raissoneur pentru revolta spusa si preambul premonia­toriu al declansarii miscarii populare. Avem iluzia ca participam la o supraa­vegheata simfonie in care alterneaza strigatul de revolta cu tacerile sumbre.


Vorbirea taranului-colectiv

Vocile taranilor la Rebreanu se aud distinct, vorbind pe teme asociate, insa cu oarecare individualizare a discursului. Astfel, Trifon Guju, Petre Petre sau Matei Dulmanu, Marin Stan sunt parte dintr-o voce colectiva, dar personajele pe care le reprezinta rezista si scoase din gloata revoltata. O sugestie interesanta are Nicolae Cretu care face disocieri necesare intre taranii lui Creanga, Sadoveanu, Marin Preda si rasculatii lui Rebreanu.
Putini sunt in stare sa vada cu aceeasi patrundere ca autorul Rascoalei raporturile speciale ale taranului cu cuvantul. Doar Marin Preda (in Moroa­metii, II) a mai intuit nelinistea taraneasca in fata cuvintelor, dar la el este mai mult un taran banuitor cu "vicleniile" vorbelor, aproape inca de taranii cu vorbire inflorita (si de aceea curiosi de cuvant) din Creanga si Sadoveanu. La Rebreanu e altceva. O analiza atenta ar arata in romaa­nul revoltei din 1907 o frecventa simptomatica, constant pusa sub accent, a comunicarii suspendate, a falselor replici ("De!"), a tacerilor care incona­joara cuvintele hotaratoare. Vorbirea taranilor din Rascoala, "apaa­sata si interjectionala", nu este un indiciu de primitivitate, ci semn ca ei simt cu gravitate si chiar teama forta anumitor cuvinte. (Nicolae Cretu, Cona­structori ai romanului, Bucuresti, Editura Eminescu, 1982).
Intr-adevar, vocabularul taranilor lui Rebreanu este esentializat. Disa­tanta dintre vorbe si actiuni se strange pana la identificare, pana la pera­mutare, asa incat exista secvente in care cuvintele sunt mai active decat faptele. Energiile acumulate in simplul oftat sunt impresionante: "Rabzi, rabzi si oftezi pana nu mai poti, s-apoi...", "Ce sa facem, ce sa facem ? [...] Dumnezeu stie ce sa facem...", "Apoi pana n-om pune mana pe toa­poare, nici noi n-om..."
Fraze simple sunt sursele de generare a tensiunii, de amplificare a acesteia. Vorbele catre sine ale lui Petre Petre stau la baza titlurilor partii a doua si a primelor subcapitole: "Ca bine zici, face si focul lumina cand nu-i alta !" (partea a doua - Focurile, primele trei capitole: Scanteia, Flacari, Focul). Cuvant cheie, focul, este unul dintre laitmotivele asupra carora naratorul ori personajele revin, cu certitudinea ca, prin invocarea lui, se vor rezolva, se vor purifica lumea.
Psihologia grupului este sugerata nu doar la nivelul lexical ci si prin evolutia tipurilor de relationare cu problemele specifice. Spre exemplu, trecerea se face treptat de la hazul de necaz si vorba in doi peri spre batjoa­cura si "umor sinistru"(G. Calinescu, Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, Editura Minerva, Bucuresti, 1988), la hohotul general, ca in scena pedepsirii feciorului lui Platamonu ori a dezarmarii si alungarii jandarmilor. Rasul este o forma de sanctiune, o razbunare colectiva, un mesaj ce defineste maturizarea unei constiinte a lucrurilor.
Romancierul pune intr-o balanta epica permanenta cele doua forte care se confrunta; evolutia fricii de la instalarea sentimentului in sufletul stapanitorilor, pe de o parte, si crescendoul neinfricarii maselor conduse de sloganuri paradigmatice: "Pamant!... Pamant!... Pamant!..."
De altfel mai important in clipele de actiune nu este ce vocifereaza multimea ci tacerea ei incordata, gata de explozie. Multimea nu isi permite pauze gratuite, este mereu pusa sa rezolve crizele prin actiune. aªtiinta lima­bii, a frazarii, este exemplara: propozitiile, "incolore ca apa de mare tinua­ta in palma" capata in roman "tonalitatea neagra-verde si urletul marii". (G. Calinescu, Istoria literaturii romane de la origini pana in prea­zent, Editura Minerva, Bucuresti, 1988).
Valoarea epica a textului, sintetizata in forta si tensiunea evenimena­tului narat, este sustinuta si potentata de ergonomia lingvistica, pentru ca satul vorbeste atat de clar si memorabil incat evenimentele se pierd in chiar esenta discursului. Razvratirea este si impotriva lipsei de adecvare si a caragialescului logoreic, politicianist (prefectul Boerescu isi alege neinspirat momentul pentru oratorie).


Valoarea expresiva si de semnificatie a secventelor plastice

In amalgamul de conflicte, se disting si cateva foarte inspirate portrete, despre a caror expresivitate s-a scris mult mai putin. Astfel, Petre Petre in atelierul lui Mendelson, femeia apasata de necazuri, copiii asezati pe lavita, flacaul asezat in fata unui blid sunt umbrele unor portrete ce compun o fresca monumentala. Satul romanesc, vazut printr-o lentila care hiperbolizeaza individul, dar care da masura exacta a taranului-colectiv, are profunzimea detaliului, iar senzatia de miscare, de evolutie, este sugea­rata prin ritmul stabilit pentru schimbarea cadrelor, ca in cinemaa­tografie. Arta fimului, a procesualului, va fi magistral aplicata de Rebreanu sub imperiul primatului in literatura noastra. In "ajunul" rascoaa­lei evenia­mentele se succed cu viteza ce sugereaza o cvasi-simultaa­neitate a planua­rilor: un taran bate coasa "sa fie batuta", un altul e la capataiul nevestei bolnave, cineva isi biciuieste cu necaz vitele pentru ca "s-au boierit", cutare ins isi face de lucru pe langa un gard subrezit, mai mult ca sa tina in mana toporul, unii tarani sovaie, stapanii dau semne de teama sau de incordare.
Tehnica filmului in Rascoala
Naratorul rebrenian nu participa la actiunea romanului, se disimua­leaza prin cateva procedee compozitionale astfel incat sa poata manipula interesul cititorului in acelasi sens cu al cartii. Sunt cateva locuri geograa­fice care alterneaza: Lespezi, Gliganu, Amara; scenele cu violul (secventa Petre Petre - Nadina) si uciderea mosieritei sunt intrerupte de pedepsirea feciorului lui Platamonu. Aceasta mutare a obiectivului alternand planua­rile pune in raport de simultaneitate evenimentele, creeaza o densia­tate a timpului, nu lasa lectorul sa cada in plictisul unei diluari a scenelor.
Regizor exemplar, Rebreanu utilizeaza instrumentarul filmului cu o finalitate asumata foarte exacta: "Urmarind, asadar, procesul de geneza, ajungem la definitia romanului. Iata si o definitie mai inchegata: romanul este o constructie de arta care fixeaza curgerea vietii (aceasta viata care e nestatornica, fluida, fara de tipar).
Romanul da vietii un tipar care-i va cuprinde si dinamismul si fluiditatea!"
(Liviu Rebreanu, in Adevarul literar si artistic, s. III, nr. 942, 25 dec. 1938).
Rascoala de la 1907 este pentru prozator sursa de inspiratie, datele, legendele care au circulat despre acest sangeros moment al istoriei romaa­nilor confirmandu-i statutul de clipa de exceptie, de incipienta formare a unei constiinte de clasa. Dar nu spectacolul evenimentului este ceea ce pastreaza interesul pentru acest mare roman romanesc ci forta artei rebrea­niene de a reinventa realul ca si cum prozatorul ar fi chiar orgaa­nizaa­torul rascoalei taranesti. Daca ar trebui sa alegem doar cateva pagini pentru a incerca gustul seductiei livresti, cititorul ar trebui sa deschida doar la confruntarea lui Miron Iuga cu intreg satul strans la conac ori la siluirea si uciderea Nadinei.

Lucian Pricop
Autori Romani   |   Literatura   |   Beletristica

Cititori nostri au gasit cartea pe Elefant.ro: CLICK AICI

.



Poti gasi cartea si pe siteurile:

pro-librarie.ro 18 lei Rascoala
lucman.ro 18 lei Rascoala
superlibrarie.ro 18 lei Rascoala
www.tamada.ro 18 lei Rascoala
www.pravaliacucarti.ro 18 lei Rascoala

Alte carti de care ati putea fi interesati

RASCOALA

RASCOALA
» editura Liviu Rebreanu | 2005 | 352 pagini
pret de la 18 lei   -   1 magazin   » Compara pretul »

Rascoala

Rascoala
» autor Rebreanu Liviu | editura Gramar
Descriere - Rascoala pag: 352 isbn: 973-591-130-2
pret de la 4.32 lei   -   3 magazine   » Compara pretul »

Amandoi

Amandoi
» autor Rebreanu Liviu | editura Liviu Rebreanu | 2004
Descriere - Amandoi Pagini continute: 173 Dimensiuni: 13/20
pret de la 18 lei   -   1 magazin   » Compara pretul »

Ion

Ion
» autor Rebreanu Liviu | editura Cartex | 2008 | 365 pagini
Garabet Ibraileanu propunea, in studiul Creatie si analiza (1926), o distinctie: Rebreanu, "psiholog e putin; dar e sociolog". De asemea­nea, criticul si teoa­rea­ticianul stabileste ca "cele doua romane veria­taa­bile ale d-sale" (Ion si Padurea spanzuratilor) "zugravesc societatea ardea­leana, curentele sociale si de idei de acolo, conflictele de clasa si cele moa­rale et...
pret de la 18 lei   -   4 magazine   » Compara pretul »

Rascoala (editura Liviu Rebreanu)

» autor Liviu Rebreanu | editura Cartex 2000 | 2006 | 349 pagini
Anul 1932 a reprezentat pentru literatura romana momentul de sepaa­rare a lucrurilor, in care romanul romanesc alege definitiv calea modera­nizarii gratie lui Liviu Rebreanu, romancierul a carui celebritate in epoca il plasa in randul marilor personalitati ale lumii contemporane nationale. Cu Rascoala, s-a petrecut o revolutie in sistemul receptarii, al lecturii critice canonice; atat de ...
pret de la 18 lei   -   1 magazin   » Compara pretul »
» Edituri
» Contact


© piticipecreier.ro