Tragicul. O fenomenologie a limitei si depasirii
Paginile acestea,
care deschid o "serie de autor", reprezinta varianta definitiva a
volumului cu acelasi nume aparut in 1975 la editura Univers. Aparent,
ne aflam in fata dezbaterii unui concept de ordin estetic, de vreme ce
discutiile despre tragic in cultura europeana de la Aristotel si pana
la Schiller sau Croce au pornit de fiecare data de la specia literara a
tragediei. Numai ca lucrarea lui Gabriel Liiceanu este, asa cum de
altfel ni se spune in subtitlu, o fenomenologie, o cercetare a
fenomenului tragic asa cum il gasim in viata reala.
Pentru
a gasi specificul tragicului in sfera vasta si nediferentiata a
nenorocirii umane, autorul recurge la felul in care fiinta umana isi
experimenteaza finitudinea ca limita suprema, drept care tragicul este
determinat ca "intalnire a unei fiinte constiente finite cu propria sa
finitudine perceputa ca limita". Limita, asadar, peras in elina, sta in
centrul acestei fenomenologii a tragicului care, prin forta
imprejurarilor, devine un capitol in peratologie, in "teoria limitei
considerata in raportul ei cu constiinta". Si totusi, moartea ca limita
suprema nu este tragica in sine; ea reprezinta doar sansa la tragic a
celor dispusi sa o conteste in mod paradoxal de pe insusi teritoriul
conditiei lor finite. Aceasta carte a avut un rol important in
devenirea filozofica a lui Gabriel Liiceanu, ea anuntand viitoarea
"peratologie", micul tratat Despre limita scris douazeci de ani mai
tarziu. De asemenea, in contextul unei epoci dominate de ideologia
marxista, a scrie o fenomenologie care avea in centrul ei moartea,
limita si depasirea a reprezentat neindoielnic un act cultural insolit.
De altfel, in forma aparuta in 1975, ea a fost in prima instanta
respinsa ca lucrare de doctorat pe motive de inoportunitate ideologica.
care deschid o "serie de autor", reprezinta varianta definitiva a
volumului cu acelasi nume aparut in 1975 la editura Univers. Aparent,
ne aflam in fata dezbaterii unui concept de ordin estetic, de vreme ce
discutiile despre tragic in cultura europeana de la Aristotel si pana
la Schiller sau Croce au pornit de fiecare data de la specia literara a
tragediei. Numai ca lucrarea lui Gabriel Liiceanu este, asa cum de
altfel ni se spune in subtitlu, o fenomenologie, o cercetare a
fenomenului tragic asa cum il gasim in viata reala.
Pentru
a gasi specificul tragicului in sfera vasta si nediferentiata a
nenorocirii umane, autorul recurge la felul in care fiinta umana isi
experimenteaza finitudinea ca limita suprema, drept care tragicul este
determinat ca "intalnire a unei fiinte constiente finite cu propria sa
finitudine perceputa ca limita". Limita, asadar, peras in elina, sta in
centrul acestei fenomenologii a tragicului care, prin forta
imprejurarilor, devine un capitol in peratologie, in "teoria limitei
considerata in raportul ei cu constiinta". Si totusi, moartea ca limita
suprema nu este tragica in sine; ea reprezinta doar sansa la tragic a
celor dispusi sa o conteste in mod paradoxal de pe insusi teritoriul
conditiei lor finite. Aceasta carte a avut un rol important in
devenirea filozofica a lui Gabriel Liiceanu, ea anuntand viitoarea
"peratologie", micul tratat Despre limita scris douazeci de ani mai
tarziu. De asemenea, in contextul unei epoci dominate de ideologia
marxista, a scrie o fenomenologie care avea in centrul ei moartea,
limita si depasirea a reprezentat neindoielnic un act cultural insolit.
De altfel, in forma aparuta in 1975, ea a fost in prima instanta
respinsa ca lucrare de doctorat pe motive de inoportunitate ideologica.
