In curte la Dionis

In curte la Dionis
autor Mircea Eliade | editura Cartex | 2008 | 286 pagini | 9789731040325
Nuvela In curte la Dionis (1977) are in centru o varianta rasturnata a mitului orfic, tema ce a constituit o adevarata obsesie pentru Eliade. Inaintea oricarei interpretari, nuvela ar trebui plasata in intimitatea altor catorva proze, care alcatuiesc un corpus de texte ce se comporta autonom in cadrul operei eliadesti. Insusi Eliade remarca faptul ca cele cateva nuvele (Pe strada Mantuleasa, Uniforme de general, Incognito la Buchenwald si In curte la Dionis) si-au capatat o anumita autonomie, independent de intentia autorului. In acest context, textul ar trebui integrat acestui ciclu de proze, citita si interpretata ca atare: in functie de evolutia personajelor (comune celor patru texte), de traseul initiatic pe care acestea il urmeaza, de planurile narative care converg unele din altele, creand diferite paliere de interpretare.


Un parcurs mitic

Nuvela se desfasoara pe doua planuri narative paralele - primul urmareste in mod indirect (prin intermediul dialogului dintre doua personaje-martor, Hrisanti si Cladova) evolutia unei misterioase cantarete pe nume Leana, aflata in lume cu misiunea de a impartasi mesajul orfic, camuflat in versurile unor romante vechi pe care le canta, acompaniindu-se cu o vioara neobisnuita, prin carciumile din zona Popa Soare - Mantuleasa. Leana este insa un nume inventat, menit sa deghizeze (asa cum se intampla cu multe din personajele eliadesti) identitatea reala a cantaretei, pe care nimeni nu pare s-o cunoasca. Ea insasi vorbeste despre un blestem sub al carui semn se afla destinul sau: desi inzestrata cu un talent exceptional, Leana1 refuza sa si-l cultive si canta prin carciumi romante ale caror versuri ascund intelesurile profunde ale orfismului. Ea pretinde ca se afla in cautarea iubitului sau, pe nume Adrian (din grecescul andros - barbat) pe care nu-l cunoaste, dar care este poet si autor al versurilor transformate de ea in cantecele care ii farmeca pe toti. In celalalt plan, Adrian traieste o experienta stranie, el primeste un telefon de la o persoana al carei nume il uita, care ii promite impartasirea unui secret de importanta primordiala, un fel de mesaj vital, care priveste intreaga omenire. Amnezia joaca un rol central in opera eliadesca, ea semnaleaza prezenta miracolului si a unor experiente initiatice. In cele din urma, Adrian parcurge un traseu labirintic, intalneste tot felul de personaje purtatoare de semn, iar in final traieste momentul revelator: reintalnirea cu Leana, a carei ratacire prin lume ia astfel sfarsit. In plan simbolic, vorbim despre parcurgerea labirintului, despre ratacire si reintregirea cuplului mitic Orfeu-Euridike, desi aici rolul de mesager ii parvine acesteia din urma, care isi asuma, de altfel, si ipostaza de salvator, ea fiind cea care il readuce pe Orfeu din Infern, si nu invers.


Orfeu si Euridike in labirint

Nuvela are in centru perechea arhetipala Orfeu si Euridike (mai veche obsesie eliadesca, prezenta si in nuvela 19 trandafiri), povestea fiind prezentata intr-o varianta rasturnata insa. Aici greseala initiala, care plaseaza fiinta sub o interdictie, o savarseste insa Euridike (Leana), careia ii si revine sarcina de a face cunoscut mesajul. In text sunt prezente mai multe structuri mitice care amintesc de povestea initiala: drumul lui Adrian cu liftul (in sus sau in jos, nu e nici o diferenta), ratacirea prin hotelul intunecos, labia­rintic, versurile pe care Leana le canta amintesc de ritmurile incantatiilor, ale literaturii sacre: Pe vantiri ascult / Orficul tumult / Cand si-ardica struna / Fata verde, Una... versurile sunt tulburatoare fie si numai prin rezonanta, amintind de poetii ermetici, de Barbu in special. Leana este cea care le si explica: ele ascund un mesaj camuflat care se leaga de poemul lui Adrian - acesta vorbeste despre Dyonisos si despre mantuire, atunci cand va avea loc o reintoarcere la intimitatea cu sacrul, cand portile de la curtile imparatului se vor deschide... Se stie ca unul din cele mai cunoscute imnuri orfice este cel dedicat Numarului, originea pitagoreica a imnului fiind evidenta, datorita caracterului concis si gravitatii.


Drumul cu ascensorul se traduce la nivel mitic prin principiul anularii contrariilor (coincidentia oppositorum), caci, pentru Vedanta si taoism - contrariile se anuleaza daca sunt privite dintr-o anume perspectiva - binele si raul isi pierd sensul, fiinta coincide cu nefiinta - deci: prin intermediul alunecarii din timp, al anularii dimensiunii profane a lumii, contrariile care ii constituie fundaa­mentul se dizolva, isi pierd relevanta: fiinta isi recapata identitatea initiala iar lumea insasi se intoarce in illud tempus. Totodata, ascensiunea3 presupune inaltarea omului spre o realitate absoluta, ceea ce coincide cu o trecere in moarte pentru lumea devenirii si cu o nastere pentru lumea sacra; cu alte cuvinte, calea spre realitatea transcendenta coincide coborarii in moarte; de aici anularea sensurilor opuse - sus sau jos, viata sau moarte, distinctiile sunt sterse. Drumul cu ascensorul apare si in nuvela Pe strada Mantuleasa - acesta, ca si orice fel de vehicul in proza lui Eliade, simbolizeaza trecerea dintre doua taramuri, dintre doua lumi, este un soi de spatiu intermediar care presupune accederea la un alt taram insotita de cele mai multe ori de metamorfoza eroului. Acesta pare a fi motivul pentru care Farama, personajul central al nuvelei, refuza sa urce cu ascensorul, declarandu-se claustrofob - aici sensurile claustrofobiei sunt strans legate de opresiunile si constrangerile de tot felul exercitate de comunisti asupra oamenilor. In nuvela noastra insa, ascensorul semnaleaza patrunderea in labirint: el il duce pe Adrian la etajul 21, desi hotelul in care acesta trebuia sa-l intalneasca pe misteriosul personaj care-i telefonase nu are decat cinci niveluri. Hotelul, spatiu al trecerii, intermediar prin excelenta, simbolizeaza conditia precara a muritorilor, situatia lor incerta in lume, si anunta, la randul sau, experienta initiatica. Astfel, intrarea lui Adrian in labirint ne apare echivalenta cu ratacirea lui Gavrilescu (La tiganci) prin bordeiul tigancilor, tot spatiu intermea­diar, situat in intimitatea mortii, unde formele se dilueaza, lumea se reintoarce la forma sa primordiala, iar obiectele inca nu si-au castigat identitatea proprie. Adrian traieste periodic amnezia, caci anamneza presupune regenerare; el penduleaza intr-un dublu labirint, creat intre memoria limitata si cea eterna, dar si intre planul vietii normate, aflate sub cenzura temporalitatii, si cel al Infernului, adica al mortii sau imortalitatii. Existenta lui Adrian este una dubla, el isi recunoaste pe de o parte conditia mitica (Orfeu, poetul prin excelenta), dar se regaseste, pe de alta parte, in toti poetii care i-au urmat acestuia4. Orfeu, asimilat deseori lui Iisus de catre Eliade, este purtatorul de mesaj, dar si cel care coboara in Infern in numele iubirii, aici acest descensus ad inferos traducand de fapt o nazuinta veche dintota­deauna a fiintei: aceea ca dincolo de existenta telurica si de moarte se afla paradisul din care omul a fost izgonit la inceputuri, tot datorita calcarii unei interdictii. Fiinta este damnata sa traiasca mereu cu aceasta constiinta a greselii, dar si cu ceea ce Nichifor Crainic numea nostalgia paradisului5. Orfismul promite izbavirea omului si nemurirea sufletului, daca acesta indeplineste conditiile ascezei si ale purificarii spirituale - in text, rolul Leanei - Euridike este tocmai de a inocula oamenilor o stare de beatitudine si optimism, menita a-i face pe nesimtite mai increzatori si entuziasti in legatura cu destinul lor. De fapt, intreaga opera a lui Eliade ascunde astfel de mesaje pozitive, caci in viziunea sa arta are un rol purificator si de regenerare.

Adrian rataceste pe culoarele hotelului, afla despre existenta unui pictor care traieste revelatia ca drumul cu ascensorul in sus sau in jos este acelasi lucru, cu alte cuvinte ca ascensiunea si coborarea sunt totuna, asa cum viata si moartea se afla una in prelungirea celeilalte si fac parte din parcursul destinat fiintei de la inceputuri. Eliade vizeaza aici notiunea de coincidentia oppositorum: armonia contrariilor ce stau la originea lumii, principiul perfectiunii si definitie a lui Dumnezeu, identificand in om dorinta profunda de depasirea a conditiei sale, de armonizare cu universul si anulare a contradictiilor, care ar duce la reiterarea paradisului primordial pe care l-a pierdut. Adrian descopera si el sensul profund al ratacirii in labirint6, pe masura ce investigheaza enigma pictorului care, descifrand taina continuitatii intre sus si jos, intre ascensiune si coborare, hotaraste sa nu mai paraseasca hotelul, situandu-se astfel in preajma sacrului, a conditiei imortalitatii. La capatul calatoriei sale se afla Leana - Euridike - Inger al Mortii, care ii declanseaza anamneza, si il readuce din planul memoriei colective in cel al memoriei imediate, de la ipostaza de fiinta arhetipala la identitatea sa imediata.


Conceptia despre poezie

Nuvela dezvaluie totodata si viziunea lui Eliade despre poezie si rolul sau. In discutia sa cu Orlando, misteriosul interlocutor care il conduce in sala de bal mascat (camuflarea identitatilor si rolul mastilor reprezinta tot un reflex al spatiului intermediar, incert, situat intre fiinta si nefiinta) Adrian afirma: "... pentru mine, poezia e mai mult decat o tehnica mistica sau un instrument de cunoastere. Poezia este prin excelenta o metoda politica"8. Cu alte cuvinte, Adrian sugereaza ca, dincolo de mesajul ascuns in versurile sale, cu rol initiatic, poezia mai are si un rol civilizator, datorita atributelor sale (mesaj dar si muzicalitate) ea exercita asupra fiintei o actiune fascinatorie, o farmeca si o poate schimba. Rolul lui Orfeu si al lirei sale care imblanzea animalele salbatice fusese de a ajuta fiinta sa acceada la un plan superior, de a o transfigura, de a-i dezvalui taine, sau a o plasa in preajma lor, menite s-o repuna in legatura cu arhetipul sau divin, ipostaza originara, dar si cu Dumnezeu. Omul barbar, vrajit de instrumentul fermecat al lui Orfeu, are dintr-odata acces la o alta treapta a devenirii sale, se "deschide catre spirit", cum spune chiar poetul Adrian. Acesta intelege ca fiecare creator de versuri nu este altceva decat o noua ipostaza a poetului trac si ca oamenii traiesc mereu in asteptarea unui nou Orfeu care sa-i faca partasi la misterele lumii. Totodata, el sufera o anamneza treptata, recuperandu-si identitatea uitata in urma unui accident de masina suferit cu ceva vreme in urma. Intrucat in viziunea lui creatorul nu poate avea decat memorie culturala, el se refugiase in ipostaza sa arhetipala, de poet prin excelenta - regasindu-se in prototipul lui Orfeu.
Versurile pe care le rosteste Leana au rolul de a-i declansa lui Adrian anamneza: Pe vantiri ascult / Orficul tumult / Cand si-ardica struna / Fata verde, Una. Ele apartin cantecului In curte la Dionis, semnul de recunoastere al celor doi. Titlul insusi are o rezonanta stranie, evocandu-l pe Dionysos, caruia Orfeu ii slujeste chiar daca natura sa este apolinica, luminoasa si ascetica. Lexemul "curte" sugereaza intimitatea sacrului, apropierea de zeu, "zmeu" cum il numeste Adrian pe Dionysos, care presupune "beatitudinea fara nume", adica euforia inexplicabila, miraculoasa, interzisa fiintelor muritoare si apanaj al zeilor, pe care o confera accesul la un mister. Fragmentul in versuri surprinde in sintagme revelatorii aceleasi sensuri ale rolului initiatic al artei, lexemele "tumult" si "vantiri" evocand starea de neliniste si angoasa care precede orice initiere, urmata de narcoza care cuprinde fiinta ce a suferit un proces purificator.


Destinul eternilor logodnici

Pentru ca au descoperit poarta iesirii din timp, precum si sensul destinelor proprii, cei doi - Adrian si Leana, isi pot pastra o situatie privilegiata in lume. Ei sunt logodnicii eterni, traind la nesfarsit ciclurile amneziei si reamintirii, care au un rol regenerator si impartasind tuturor celor dispusi sa-i asculte mesajul lui Orfeu.
In cursul ratacirii sale prin hotel, Adrian intalneste trei femei9; chipul uneia din ele il fascineaza si i se pare vag familiar, iar ea se dovedeste a fi la Vedova, avatar al Leanei care purtase o vreme doliu dupa iubitul sau fantomatic, la sugestia unui doctor convins ca aceasta suferise un soc, in urma unui eveniment tragic, si isi pierduse astfel memoria. In ipostaza sa de Inger al Mortii, Leana indeplineste la randul ei rolul marii initiatoare, caci semnele lui Adrian il poarta catre ea. Paznica a portii catre lumea de dincolo, Leana are si ea acces la anumite taine. In celelalte proze din corpusul amintit mai sus, ea joaca rolul unei initiate, avertizand sau instigand la cautarea semnelor care delimiteaza destinele personajelor centrale: astfel, in nuvela Pe strada Mantuleasa, ea ii atrage atentia lui Lixandru ca descoperirea semnelor presupune un ritual pregatitor, conform cu predispozitiile native ale fiecaruia, intrucat o transcendere brusca in spatiul de dincolo poate fi primejdioasa pentru un neinitiat. Totodata, ea este sfatuitoarea lui Farama, personaj cheie al nuvelei, ultim exponent al unei lumi aflate acum in disolutie, lumea plina de parfum a Bucurestiului interbelic.
Regasim cuplul in proza care incheie ciclul celor patru texte: Incognito la Buchenwald. Aici cei doi apar in intimitatea unor tineri aflati si ei in cautarea semnelor si a libertatii totale, in sens buddhist - la petrecerea unde inginerul Elefterescu, tot prin mijlocirea unui fel de teatru spontan, experimental, pe care-l pun in scena la inceput inconstient, apoi deliberat, oaspetii - isi intalneste arhetipul primordial, se identifica lui Siddharta, cu a carui obsesie traise vreme indelungata.
In cadrul prozei scurte eliadesti, In curte la Dionis ocupa un rol central: pe langa faptul ca aici Eliade dezvaluie propria teza despre rostul si semnificatia poeziei, textul are drept nucleu aceasta varianta rasturnata a mitului orfic, ce semnaleaza noi valente ale cuplului simbolic Orfeu-Euridike. Citita in contextul amintit mai sus, proza isi intregeste semnificatiile, iar personajele isi ocupa locul privilegiat in lumea fictiunii eliadesti.


Mic dictionar de termeni

Coincidentia oppositorum - principiu al armonizarii contraa­riilor, exprimat initial de Heraclit, care afirma ca Dumnezeu este suma tuturor contrariilor. Termenul apare insa ca atare la Nicolaus Cusanus, si e folosit drept fundament pentru teoriile lor de teologi crestini. Constiinta celui care ajunge prin contemplatie si asceza la aceasta stare de neutralitate care dizolva contrariile nu mai cunoaste conflictul, iar fiinta se cufunda intr-o stare de beatitudine. Pentru Eliade, principiul reprezinta tot un reflex al nostalgiei paradisului.

Nostalgia paradisului - reflex al caderii adamice, ca urmare a incalcarii interdictiei divine. Eliade o numeste "dorinta omului de a se afla intotdeauna si fara efort in inima lumii", cu alte cuvinte de a-si redobandi conditia divina de la inceputuri.

Amnezie-anamneza - amnezia este o moarte temporara, menita sa intrerupa fluxul constiintei. Conservandu-si astfel fortele, ca urmare a procesului anamnetic, fiinta se intoarce la cursul firesc al existentei sale regenerata. Totodata, uitarea mai inseamna si o abandonare a identitatii profane si o cufundare in arhetipul initial care defineste fiinta.

Semne - pentru Eliade, semnele constituie "irumptii ale sacrului in profan" inteligibile fie celor initiati, care le cauta, fie celor care le gasesc intamplator. Acestea pot fi inscriptii, cuvinte, imagini, dar si neinsemnate pete de umezeala sau indicii oferite de personaje enigmatice.

Andreea Rasuceanu
Proza diversa   |   Autori Romani   |   Literatura   |   Beletristica

Cititori nostri au gasit cartea pe Elefant.ro: CLICK AICI

.



Poti gasi cartea si pe siteurile:

librarultau.ro 18 lei In curte la Dionis
pro-librarie.ro 18 lei In curte la Dionis
lucman.ro 18 lei In curte la Dionis
superlibrarie.ro 18 lei In curte la Dionis
www.tamada.ro 18 lei In curte la Dionis
www.pravaliacucarti.ro 18 lei In curte la Dionis

Alte carti de care ati putea fi interesati

Jurnalul portughez si alte scrieri - (vol. 1 + 2)

Jurnalul portughez si alte scrieri - (vol. 1 + 2)
» autor Mircea Eliade | editura Humanitas | 2006 | 1016 pagini
Un volum impresionant prin dimensiuni si valoare, ce reuneste aproape tot ce a scris Mircea Eliade in perioada cat a trait si a lucrat in Portugalia, epoca de rascruce in existenta marelui savant roman, "cumpana a apelor" in viata si opera sa, cand se incheie etapa romaneasca si incepe cea europeana si universala. Volumul, continand trei importante studii introductive (semnate de Sorin Alexandr...
pret de la 59 lei   -   5 magazine   » Compara pretul »

In curte la Dionis - proza

In curte la Dionis - proza
» autor M. Eliade | editura Humanitas | 2004 | 374 pagini
- Este curios ca s-a gindit la asta... Ca ultimele lui cuvinte au fost astea: Les trois Graces... Aproape 39 de ani. De fapt, 39 de ani fara trei saptamini. La citiva kilometri de Vevey, in padure. Daca nu 1-ar fi trezit latratul ciinelui, ar fi trecut pe linga ele fara sa le vada. Probabil ca incerca din nou - pentru a cita oara ? - sa gaseasca rima. Se incapatinase sa pastreze, intreg, numel...
pret de la 21.6 lei   -   1 magazin   » Compara pretul »

Istoria credintelor si ideilor religioase. Volumul 4

Istoria credintelor si ideilor religioase. Volumul 4
» autor Mircea Eliade | editura Polirom | 2007 | 496 pagini
In aprilie 1983, cand scria prefata celui de-al treilea volum al operei sale monumentale, Istoria credintelor si ideilor religioase, Mircea Eliade anunta o modificare in planul general al lucrarii, lasind pentru un ultim tom capitolele privitoare la religiile Chinei si ale Japoniei, prezentarea religiilor arhaice si traditionale din America, Africa si Oceania, precum si o sectiune de incheiere,...
pret de la 46.9 lei   -   2 magazine   » Compara pretul »

In curte la Dionis

In curte la Dionis
» autor Mircea Eliade | editura Humanitas | 2008 | 392 pagini
Cu volumul de povestiri "In curte la Dionis" (1977), Mircea Eliade continua evocarea acelui spatiu magic care era pentru el lumea Romaniei si mai ales a Bucurestilor dintre cele doua razboaie. O lume ce pare sa-si fi pierdut reperele temporale, plina de semnele acelui illud tempus despre care vorbesc toate studiile sale de istorie a religiilor; o lume devenita pentru scriitorul exilat ...
pret de la 26.99 lei   -   4 magazine   » Compara pretul »

In curte la Dionis

In curte la Dionis
» autor Eliade Mircea | editura Tana
Descriere - In curte la Dionis A doua culegere de nuvele publicata? de editura noastra? cuprinde: Les trois graces, ??an??urile, Ivan, Uniforme de general, Incognito la Buchenwald, In curte la Dionis, Tinere??e fa?ra? de tinere??e. Lucrarea este prefa??ata? de Ion Bogdan Lefter. An lansare: 2007 Nr. pagini: 272
pret de la 14 lei   -   1 magazin   » Compara pretul »
» Edituri
» Contact


© piticipecreier.ro